miercuri, 19 octombrie 2011

Ne-ați luat bucuria......

Acum câteva zile am avut premieră cu piesa ``Zâna trotuarelor`` scrisă de Ioan Drăgoi.Cine a pășit vreodată în lumea teatrului știe ce înseamnă premiera pt cei implicați. Săptămâni de muncă ,de căutări ,de zbucium se concretizează în seara premierei pe scenă.Într-o oră și jumătate este concentrată toată munca ta de actor.Mai bun sau mai slab .Asta ca o paranteză pentru cei ce emit judecăți nu asupra impresiei artistice ci asupra calităților umane ale actorilor.Deci,premieră......emoții ,inima îți bate nebunește,parcă nu mai știi nimic ,ai uitat textul,îți vine să fugi.....și bate gongul...Începe....ritmul cardiac se stabilizează,emoțiile se temperează puțin  (după primele replici,de obicei)...apar primele râsete ,aplauze și te destinzi...totul merge conform planului.Minutele trec în zbor,scenele încep și se termină ,aplauzele și râsetele te insoțesc dându-ți avânt pentru  a continua.Se apropie finalul,actorii ies la aplauze și  atunci se întâmplă ceva....Actorul vede sala luminată și vede spectatorul...Stăm față în față -unii pe scenă ,alții în sală aplaudând și ne privim...
Ochii se întâlnesc,zâmbetele cresc în intensitate când observi în marea de oameni ce te aplaudă persoane cunoscute.
Dar.......inima se zbate brusc în piept ,ochii ți se umplu de lacrimi și te stăpânești cu greu când îi vezi.....pe foștii  tăi colegi de scenă ,acum simpli spectatori.La rândul lor ,îndurerați ,te privesc și te aplaudă cu sufletul făcut praf.Nu de tine ,de actorul de pe scenă ,colegul lor de o viață-ci de aceia care au pus capăt odiseei lor......
De ce ești trist ARTISTULE? Oamenii te aplaudă,ochii îți zâmbesc -dar tu îi vezi doar pe ei-colegii tăi -pentru care e prea mult să mai calce în teatrul  care le-a zdrobit inimile ,dar o fac ....pentru tine.
CA tu să te bucuri ......Durerea lor și a mea e una ....amintirea doare ,sufletul nu se va vindeca niciodată.
În seara premierei m-am gândit tot timpul la cineva -care e în altă lume acum-și i-am dedicat spectacolul.
DAr noi suntem vii-cel puțin încercăm să ne menținem conștiințele așa .
O viață închinată scenei -o moarte cumplită datorată dorului de scenă.
Cum să mai continui când ...în sală ochii lor te privesc și încearcă -ca și tine-să nu plângă......Noi ,cei de pe scenă .si ei cei care acum sunt spectatori ....suntem unul.Toți ca unul .........triști pe viață.
Ne-ați luat bucuria .....cântarea greu în jocul vostru....