joi, 29 octombrie 2009

arta actorului

cand vorbesti despre actori in mod normal te gandesti la cei care sub obladuirea Thaliei urca pe scena si ,intr-un fel sau altul,prin mijloacele specifice meseriei,ajung sa-ti atinga sufletul.corect?dar ce te faci cand descoperi cu stupoare ca cei mai mari actori pe care i-ai vazut vreodata nu sunt cei de la televizor,nici macar cei din spectacolele de teatru pe care ,poate ,le-ai vazut sau ai auzit vorbindu-se de ele ci...suntem noi.fiecare dintre noi,oameni normali,cu vieti normale,cu meserii dintre cele mai banale.daca am avea timp sa ne privim in oglinda,dar sa ne VEDEM,nu acel tip de privire absenta pe care o aruncam dimineata in oglinda de la baie spalandu-ne pe dinti,pe jumatate adormiti,incercand sa ne gandim ce mai punem pachet copilului,cand trebuie platit curentul etc...ei,atunci am realiza ca suntem actori desavarsiti.incepand cu mama care zambeste in fata copilului ,cu sufletul sfasiat insa de neputinta de ai oferi strictul necesar.ea surade,incercand astfel prin miscarea colturilor gurii sa dea acelui copil siguranta de care el are nevoie,siguranta precara fara vreun suport insa dar care il face pe acel copil sa creada ca totul e bine-mama rade,inseamna ca e fericita.
cum ar putea copilul sa-si dea seama ca totul nu e decat un act dintr-o piesa veche de cand lumea,o piesa care sa repeta iar si iar,mergand pana acolo incat la un moment dat copilul,ajuns adult,joaca acelasi rol asigurand astfel continuitatea piesei in timp.
actori suntem cu totii,indiferent daca ne dam seama sau nu de asta.ideea e sa acceptam asta si sa incercam sa ne fim proprii regizori,si nu simple marionete.
spectacolul vietii trebuie sa continue....e adevarat,dar de noi depinde daca la sfarsit piesa vietii fiecaruia dintre noi se termina in glorie sau in noroi.deci,fiti actori daca puteti si nu doar figuranti pe scena vietii.

miercuri, 28 octombrie 2009

Prolog

M-am gandit de doua ori inainte sa imi fac un blog. Asta pentru ca, in viziunea mea asupra lumii, problemele lumii nu mai intereseaza azi pe nimeni! Fiecare e pentru el, trecem unii pe langa altii dar nu ne vedem, prea ocupati fiind cu... noi. Asa ca, dupa ce m-am uitat putin in jur, chiar trebuia sa spun unele lucruri, m-am hotarat! Iata-ma scriind pe propriul blog. Trebuie sa recunosc ca de abia acum am descoperit internetul, precum si nenumaratele posibilitati pe care le ofera. Asa ca, pentru inceput... salut oportunitatea de a imparti cu cei interesati experientele vietii, in general, dar si oportunitatea de a-mi exprima propriile simtaminte. Asa ca, in speranta ca vreodata, cineva, undeva, va citi ce am scris sau voi scrie, si va intelege cate ceva, dati-mi voie sa spun atat:
TE SALUT LUME!