vineri, 29 iulie 2011

Cum ai putut?...

``Când am fost un căţeluş, te-am binedispus cu împleticelile mele, şi te-am făcut să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, şi indiferent de câte perechi de pantofi ţi-am distrus şi de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori am fost 'rău', îmi arătai degetul şi mă intrebai 'Cum ai putut?' Apoi te uitai în ochii mei nevinovaţi, te cuceream şi mă rostogoleai, ne jucam şi mă mângâiai pe burtică. A durat ceva mai mult timp până am învăţat că treburile se fac afară, dar eram primul tău căţel şi tu erai teribil de ocupat. Într-un final, am inţeles despre ce era vorba, chiar dacă nu ai ştiut cum să-mi spui, astfel că, până la urmă, împreună, am reuşit să depăşim graniţele comunicării existente între noi. Îmi amintesc acele nopţi în care mă strecuram lângă tine în pat şi îţi ascultam confidenţele şi visele secrete. Era tot ce-mi doream, să fiu lângă tine, chiar şi în momentele în care tu nu erai conştient de acest fapt. Erau clipele în care credeam că viaţa e perfectă.

Am strâns atâtea amintiri plăcute alături de tine, încât au să-mi ajungă pentru mai multe vieţi. Ţin minte plimbările lungi prin pădure, alergările prin parc, excursiile cu maşina, îmi amintesc chiar şi clipele când mâncam împreună îngheţată (eu ronţăiam cornetul, deoarece 'îngheţata este rea pentru câini' aşa ziceai). Dupămasa moţăiam cuminţel la soare aşteptând să vii acasă, chiar dacă de cele mai multe ori, apăreai doar la sfârşitul zilei. Apoi, treptat, ai început să-ţi petreci mai tot timpul la locul de munca, întrucât trebuia să-ţi clădeşti o carieră. Ai înaintat în vârstă, şi ai început să-ţi cauţi perechea. Te-am aşteptat cu răbdare, ţi-am stat alături şi te-am consolat când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ţi-am judecat niciodată deciziile, nici chiar atunci când chiar şi tu erai conştient că te-ai înşelat. Chiar dacă şi eu sufeream alături de tine, încercam să mă arăt vesel când te întorceai acasă, îmi doream să pot pune un zâmbet pe faţa ta. Una din cele mai fericite zile din viaţa mea, a fost când ai venit acasă cu ea. Am ştiut de cum v-am văzut că ea este aleasa. Chiar dacă am mirosit că nu este o persoană iubitoare de câini, nu mi-am făcut probleme. Am primit-o în casa noastră, am îndrăgit-o şi am ascultat-o. Eram fericit, pentru că şi tu erai fericit, şi pentru mine, doar asta conta. Apoi, au apărut şi copilaşii voştri. M-am bucurat alături de voi, ca şi cum ar fi fost ai mei. Eram fascinat de culoarea lor rozulie, de mirosul lor, de scâncetele firave care se auzeau din pătuţuri. Vroiam să-i îngrijesc aşa cum îi ingrijeaţi voi, doar că eraţi îngrijoraţi să nu-i rănesc cumva. Aşa că, îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cuşca pe care mi-ai construit-o în curte. Stăteam cu botul pe labe, şi visam cu ochii deschişi. Visam ca sunt cu voi lângă puiuţii voştri, că suntem o familie numeroasă şi fericită. Numai eu ştiu cum îi iubeam şi cum îmi doream să fiu lângă ei, aşa că am devenit un 'prizonier al iubirii'.

După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Se agăţau de blana mea, şi se sprijineau pe spinarea mea, ca să-şi poată ţine echilibrul pe picioruşele lor micuţe. Îmi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioşi urechile, îmi dădeau sărutari pe nas. Mă simţeam la fel ca la început, prin atingerea lor simţeam parcă mângâierile tale de când eram mic. Iubeam atingerile lor, întrucât ale tale erau din ce în ce mai rare. Simţeam că viaţa mea are din nou un rost. Simţeam că trăiesc un nou început. Am fost primul care i-a văzut făcând primii paşi, aşa că, am şters cu buretele toate suferinţele. Am simţit că răbdarea şi strădaniile mele de a vă fi pe plac, au fost răsplătite. Mă strecuram în patul lor şi le ascultam respiraţia uşoară şi le vegheam visele, la fel cum mă strecuram lângă tine când eram puiandru. Aşa te aşteptam să te întorci de la servici, şi i-aş fi apărat cu preţul vieţii mele dacă ar fi fost nevoie.

A fost o perioadă în care, când alţii te întrebau dacă ai câine, scoteai mândru o fotografie cu mine din portofel şi le povesteai cât de bine ne înţelegem. În ultimul timp, însă, răspundeai 'da' şi schimbai subiectul. Când nu te mai ajungeai cu banii, jucăriile mele şi zgarda pe care le primeam în fiecare primăvară, erau primele tăiate de pe listă. La început eram 'câinele tău' acum eram 'doar un câine'. Acum, ţi s-a oferit şansa de a te muta cu serviciul în alt oraş pentru un job mai bine plătit. Te vei muta, împreună cu familia, într-un apartament, în care nu este voie cu animale de companie. Aţi luat această decizie, pentru că aşa este cel mai bine pentru 'familie', deşi a fost un timp când eu eram singura ta 'familie'. Am fost încântat de plimbarea cu maşina până am ajuns la adăpostul de animale. Odată ajuns acolo, am simţit că mirosea ciudat, a câini, a pisici ... a frică. Părea un loc lipsit de speranţă, un loc uitat pâna şi de Bunul D-zeu. Ai completat documentele şi le-ai spus tinerilor de acolo 'ştiu că veţi găsi o casă bună pentru el'. Au dat din umeri şi au coborât privirea în pământ. Ei ştiu greutăţile cu care se confruntă cu un câine de vârstă mijlocie, chiar şi unul cu 'acte', aşa că nu au promis nimic. A trebuit să-i rogi pe copii să dea drumul zgărzii, apoi a trebuit să te chinui să le desfaci degetelele încleştate pe lesă. Ţin minte cum strigau, cum te rugau, cum implorau "Nu, tati! Te rugăm nu-i lăsa să ne ia câinele!" Atunci, m-am îngrijorat pentru ei, pentru modul în care vor înţelege mai târziu în viaţă, ce este prietenia, loialitatea, dragostea, responsabilitatea şi respectul pentru orice formă de viaţă. Tu ... m-ai mângâiat uşor pe cap, de bun ramas, mi-ai evitat privirea, aşa că am plecat şi eu capul în pamint, în timp ce, politicos, ai refuzat să păstrezi ca ultimă amintire zgarda şi lesa. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, aşa cum aveam şi eu una ...

Apoi, ai plecat. Tinerii s-au apucat să pună la loc hârtiile, şi spuneau că, probabil, tu ştiai de mutarea asta cu ceva vreme înainte, dar că nu ai încercat să-mi cauţi altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, şi-a întors capul într-o parte, şi în timp ce îşi stergea o lacrimă a întrebat ... 'Cum ai putut?' Altfel, sunt foarte drăguţi cu noi. Încearcă să-şi facă timp pentru fiecare dintre noi, să ne aducă în fiecare zi câte o rază de speranţă, deşi programul lor este destul de încârcat. Cu mâncarea nu e problemă, doar că de câteva zile nu mai am poftă de mâncare. La început, săream în faţă când era zi de vizită. Speram să fi şi tu printre oamenii care veneau să adopte un câine. Speram că te-ai răzgândit. Speram că totul nu este decât un vis urât. Când am realizat că asta nu se va întâmpla, am sperat că printre oamenii aceia, se va găsi unul căruia să-i placă de mine, şi care m-ar fi putut salva. Apoi, văzându-i în jurul meu pe puiandrii care nu îşi puteau face loc să ajungă în faţă, mi-am zis că nu e corect să concurez cu ei. Am văzut că toţi oamenii care veneau acolo, erau cuceriţi de drăgălăşenia ăstora mici. Am hotarât să le dau măcar lor o şansă, ei aveau o viaţă întreagă înainte, aşa că m-am retras într-un colţ îndepărtat şi am aşteptat.

I-am auzit paşii ... ştiam că a venit după mine. Era la sfârşitul zilei ... am mers tăcuţi de-a lungul unui culoar într-o cameră separată. Era o camera goală, doar o masă, iar într-un colţ am zărit o carte de rugăciuni luminată de flacăra jucăuşă a unei lumânări. O cameră goală, dar plină de o linişte binecuvântată. M-a ridicat pe masă şi, în timp ce-şi plimba mâinile pe capul şi urechile mele, mi-a şoptit să nu am nicio teamă. Inima mea a început să zvâcnească, însă m-am liniştit repede, anticipând clipele ce vor veni. Brusc, am fost învăluit de un sentiment de uşurare, brusc, mi-am dat seama că zilele mele de prizonierat în dragoste ... s-au terminat. Printre clipele de visare şi aducere aminte, am simţit că sufletul ei era plin de remuşcări. Am simţit că toate grijile mele le-a luat asupra ei. Mi-a strâns pe un picior din faţă un garou, în timp ce o lacrimă i-a căzut de pe obraz. I-am lins lacrima de pe mână, aşa cum te lingeam şi pe tine când căutai alinare. Am simţit o înţepătură, şi lichidul rece împrăştiindu-se în corpul meu. Mi-am lăsat capul într-o parte, moment în care privirile ni s-au întâlnit. Privind-o în ochi am murmurat 'cum ai putut?'. Ca şi cum ar fi înţeles limbajul meu, m-a îmbrăţişat şi mi-a raspuns 'îmi pare aşa de rău' şi s-a grăbit să-mi explice că rolul ei este să se asigure că voi ajunge într-un loc mai bun, într-un loc în care nu voi mai fi ignorat, sau abuzat sau abandonat. Rolul ei este să mă trimită într-un loc plin de dragoste, un loc plin de lumină, care nu seamănă deloc cu tot ce cunoşteam eu despre viaţa pământească. Cu ultimele farâme de energie, am încercat să-i transmit printr-o bătaie din coadă, că acel 'cum ai putut', nu îi era adresat ei, ... ci ţie. Îţi era adresat ţie, bunul şi iubitul meu stăpân. Chiar şi în ultimele momente din viaţă, gândul meu a fost îndreptat spre tine. Te voi aştepta să ne reîntâlnim în acea lume minunată, spre care eu mă îndrept acum, mă voi gândi la tine şi te voi aştepta pentru totdeauna. Fie ca toţi cei dragi tie, să te iubească şi să-ţi fie loiali, cel puţin pe cât te-am iubit şi ti-am fost eu.

Sfârşit``

Acest text ai apartine lui Jim Willis si datorita lui mi-am amintit din nou  de MAX-catelul meu -si am plans din nou....

miercuri, 20 iulie 2011

Cum să slăbim.....

De când mă știu am fost „plinuță„...Nu am avut întotdeauna atâtea kg ca acum (!) dar nu țin minte să fii avut mai puțin de 70 kg -în viața de adult,logic!,nu când eram mică.Ce țin minte din copilărie este că eu -copilul-eram asaltată de rude care mă hrăneau „pt că nu aveam tată„! Să ne înțelegem ,nu am venit pe lume din neant....tatăl meu există,știu cine este,a fost căsătorit cu mama ,etc...dar nu a fost alături de mine decât primele 7 luni din viața mea....de aici povestea cu „nu am tată„„!Deci rudele mele ,care mai de care ,mă hrăneau ca și cum mâncarea ar fii putut suplini lipsa dragostei.....mă rog ,așa au crezut ele că e bine.La un moment dat m-am trezit că aveam 90 kg la 16 ani!!!! ”pt că nu aveam tată” și pentru că eram săraci.Pe bune eram săraci,nu mâncam prea des și altceva în afară de fasole sau cartofi asezonați cu ...pâine -că te saturi-.Așa .și mama s-a uitat la mine și a început să mă transforme în cobai .Cobai care să încerce toate curele de slăbire aflate de la țața Floarea sau nenea Gicu ,sau din ziar,tv sau din gură în gură ( a se citi oral!)Au trecut ani de cure,de plănsete,de sfinți coborâți din cer ( de mine),de sentimente de vină ,de râsete ale altor adolescenți sau de neputință ( a mamei!).Până la urmă mama m-a trimis la aerobic.... Și pot să vă spun cu mâna pe inimă că mi-a plăcut f tare acolo-mă rupea în 2 Lili (antrenoarea),mă storcea de apă (și de putere sauna) după care mă lua la „frământat„ maseurul!Frateeeeeee,am slăbit 27 kg în 6 luni!!!!!! Ce fericire!Extaz de-a dreptul....Am terminat școala m-am angajat  ,m-am măritat,am făcut copii-mă rog, ca fiecare-și într-o zi m-am uitat iar în oglindă....Iar eram (sunt!)grasă.Unii  imi reproșează că nu dau 2 bani pe „aspectul meu„alții -mai puțini diplomați-renunță definitiv la amiciția cu mine că „nu dau bine„,iar eu mă uit în oglindă și iacătă-mă.......din nou la aerobic,la taeboo, la zumba și la alte nebunii .Nu în căutarea celor care nu au știut să „vadă„ dincolo de colăceii mei,ci în căutarea respectului de sine.Respect pe care recunosc că l=am lăsat pe undeva pe drum......doar există haine largi sau negre....Iar celor care nu m-au văzut pe MINE  în muntele de femeie care sunt nu imi rămâne decât să le dau DELETE din capul sau viața mea.
Apropo,am început să slăbesc...pt că așa vreau eu,pt mine ,nu pentru „imagine„!Consider că imaginea ține în primul rând de calitatea de Om și mai apoi de kg,haine,pantofi ,apariții tv,etc.Cînd începe stagiunea vom relua „Burtiplici și Tontonici„,Chiar dacă Burtiplici va fii mai slăbuț cu „cîteva kg„!!! Nu cred că vreun copil din sală va vedea vreo schimbare..pentru că eu ARTISTUL nu am kg în plus,părul roșu sau 171cm înălțime.Eu sunt cea care bucură copiii,cea care cântă și râde cu ei și nimic altceva nu contează.
Cum să slăbim????Habar nu am ....fiecare funcționează altfel dar știu sigur că există 1 singură pilulă magică...
PILULA DE IUBIRE.......

luni, 11 iulie 2011

Muzica nunții tale-cea mai bună !!!!!Soliști și trupe pentru nunți din județul Hunedoara

Datorită solicitărilor primite de a posta demo-uri pt cei interesați de serviciile  mele voi face acest lucru aici ,sfecificând că materialele  video de mai jos mi-au fost puse la dispoziție de d-na Valentina Melcea-Mureșan,au fost realizate și cu participarea lui Florin Mureșan și avem  acordul mirilor la a căror nuntă s-au filmat pt a le putea face publice.                                                                                                            
Doresc să fac câteva precizări: în cazul în care imaginile de mai jos  vă vor  convinge și doriți să particip la
evenimentul dumneavoastră există posibilitatea  de a alege între mai multe tipuri de servicii muzicale.                                                                                           
1.Roxana Olșanschi -varianta solo (pe toata durata evenimentului sau pe programe a 45 min fiecare)      
2 .Roxana Olșanschi si un dj cu experiență -Mihai Feier-(pe toata durata evenimentului )                           
3. Roxana Olșanschi +trupa de muzica populara (pe toata durata evenimentului)                                         
Calitate,profesionism,excelență pot fii puse la dispoziția dumneavoastră cu un singur telefon!
video
video
video
video
video
                                           

Calitate,profesionism,excelență !